Filantropica

Iată un film-eveniment.

Motivul pentru care am apreciat acest film, a fost pentru că m-a contrazis definitiv. Pentru mine, ca cinefil, acest film a reprezentat o luare de poziţie fermă, care să mă contrazică fără drept la replică, în toate prejudecăţile mele despre cinematografia românească. Nu cunosc exact intenţia lui Nae Caramfil când a făcut acest film, însă pare a spune din fiecare cadru că nu am avut dreptate. N-am avut dreptate să spun că în România nu se poate face un film bun, de claitate, după Revoluţie. N-am avut dreptate să spun că alte subiecte decât Revoluţia, sau comunismul, sau orfelinatele, sau sărăcia, pot face subiectul unui film post-decembrist. N-am avut dreptate să spun că se poate face un film românesc şi frumos, şi inteligent, şi de calitate, şi serios, şi distractiv, fără să fie puţin prost jucat, sau cu aceeaşi actori demodaţi, sau frivol, sau exagerat, sau moralizator. N-am avut dreptate să spun că România mai poate fi caracterizată şi prin altceva decât sărăcie, prostie, ţigani, politică şi circ. N-am avut dreptate să spun că orice film despre cerşetoria din România, sau corupţie, sau milionari de carton, nu va face decât un rau în plus imgaginii şi asa şifonate pe care o avem.
Şi totuşi, iată că pentru prima oară, am tras o gură de aer curat, prin smogul des al filmelor de duzină ai anilor ’90. Loredana nu-si mai arată sânii fara sens, înjurăturile nu mai ţin capul de afiş, de comunişti sau de securişti nici pomeneală, Stela si Arşinel nu răsună de nicăieiri, dialogurile sunt inteligente, una peste alta un altfel de film. Nu mai văd poveşti inspirate din realitate, dar care sunt atât de axagerate sau atât de atipice, încât realitatea nu şi le-ar permite niciodată. Nu mai primesc nici un fel de lecţie moralizatoare, cum că eroii nu trebuie uitaţi, sau că doar cei care spun adevărul vor avea succes in viaţă. Nu primesc nici o lecţie, nu ies de la film puţin şifonat sau ruşinat, nu mă plictisesc şi nici nu mă scald in clişee. Un film despre români, cu români, în România, care nu vrea decât să ne delecteze pentru vreo 2 ore cu o peliculă de calitate.

M-am bucurat pentru că a existat acest film, m-am bucurat pentru că a existat un film care să mă contrazică. M-am bucurat si mai tare să văd că după el lucrurile s-au schimbat, că pot merge la un film românesc fără emoţii, fără prejudecăţi, fără să îmi pară rău că m-am dus. M-am bucurat să ştiu că nu Garcea va fi filmul cu cele mai multe incasări, m-am bucurat să ştiu că există în România scenarii comice diferite de umorul din Căderea Constantinopolului. M-am bucurat să ştiu că se poate face film şi despre altceva decât despre comunsim şi securişti. M-am bucurat să ştiu că un film poate fi tragic şi fără să moară personajul principal impuşcat la final. M-am bucurat să pot spune că mi-a plăcut mult un film românesc recent.