Moartea domnului Lăzărescu

S-a mai spus, probabil, şi poate repet un lucru evident: acest film este o parabolă. Pentru cei care au avut răbdarea, plăcerea sau interesul de a urmări această peliculă, răsplata s-a dovedit pe masură. Tragedia bietului om nu ţine strict de momentul, locul sau faptele prezentate. Este un monument ridicat tuturor victimelor unui sistem viciat. Şi aici nu mă refer doar la cel sanitar. Meritul filmului a fost că a prezentat un fapt punctual într-o viziune generalizantă, cu deosebită măiestrie artistică şi cu fineţe reflectivă. Aceeaşi poveste putea fi spusă şi despre sistemul de învăţământ, de cel religios, de agrement, economic, fiscal, administrativ, politic, agricol, de apărare şi aşa mai departe. Tragedia de a eşua lamentabil la capătul unor penibile loviri cu stângul în dreptul şi aruncări de pisică moartă în curtea vecinului este comună oricărui aspect al vieţii noastre cotidiene. Însă nimeni nu a mai reuşit să o surprindă cu atâta talent şi înţelepciune, fără a fi forţat sau neverosimil.

Nu vreau să vorbesc prea mult despre un film care se revelează de la sine, în timpul vizionării, dar merită să-i laud realizările. A pavat calea filmului românesc spre o cu totul altă perioadă, mult mai matură şi mai artistică. A fost un film bine făcut şi bine montat. Totul în acest film este adevărat şi garantez că fiecare din situaţiile ecranizate s-au întâmplat şi încă se mai întâmplă în realitate, zilnic. E atât de mult românism şi Românie în acest film, cât n-ar putea încăpea niciodată în cel mai stufos raport de ţară făcut de orice specialişti. Este o radiografie completă a unui sistem viciat, o analiză obiectivă a elementelor nocive care intoxică existenţa noastră de zi cu zi.

Păcat că Monica Bârlădeanu joacă prost... Este poate cea mai aprigă critică pe care i-o poţi face filmului. În rest, dacă treci dincolo de secvenţa respectivă, cu greu mai poti să-i reproşezi mare lucru. Desigur, mai avem până bugetele de film ne vor permite luxuri de nivel tehnologic sau logistic, în schimb din punct de vedere cinematografic este un succes. Chiar dacă nu este un documentar şi nici un reportaj, îşi asumă poate involuntar şi aces rol. Este, însă, o poveste tragică, frumoasă tocmai prin tragismul intrinsec, spusă fără ocolişuri, artificii, metafore sau exagerări. Când începem să ne analizăm greşelile şi să le conştientizăm, înseamnă că ne maturizăm, şi asta este o veste bună. Chiar dacă domnul Lăzărescu ne umple de compasiune şi păreri de rău, ne dă şi vestea asta bună. Eu unul îi sunt alături.