Animaţi de animaţie

Vreau să schimb pentru puţin timp registrul şi să deturnez atenţia de la cinematografia românească spre un domeniu mult mai intim şi mai spectaculos, şi care mi-a oferit infinit mai multe satisfacţii. Desenele animate ale copilăriei, ale copilăriei generaţiei din care am facut eu parte. Bineînteles că orice demers de a vorbi despre aceste amintiri poate stârni o reacţie de ostilitate precedată de o supoziţie precaută în faţa unor posibile clişee de gen "desenele de azi nu mai sunt cum erau odată", "noi am crescut cu desene animate adevărate", şi altele câte şi mai câte. Însă nu despre asta vreau să pomenesc aici, nu pe făgaşul ăsta vreau să mă strecor şi eu.

Vreau doar să ne aducem aminte, sau să stârnesc curiozitatea celor care nu le-au cunoscut, despre serialele de animaţie care ne-au crescut şi ne-au modelat sufletul în decursul creşterii noastre. Mulţi probabil că din reflex sau superficialitate, se întorc imediat cu gândul la clasicele "Tom&Jerry" sau "Loonie Toons", pe care ni le aducem aminte pentru că le-am digerat de atâtea ori şi pe care încă şi azi le mai descoperim mai rar pe grila de la TV. Dar noi nu cu astea am crescut de fapt, pe noi nu acestea ne-au imresionat sau ne-au delectat. Puţini dintre noi, sau cei mai mari, mai pot să vorbească despre "Miaunel şi Bălănel", sau "Mihaela", sau chiar "Gopo", pentru că ori eram prea mici, ori nu ne-au captivat la momentul lor. Însă ne-au trezit interesul "Nu, pogodi!", sau "Pantera Roz" în apariţiile lor sporadice, însă destule încât să ne facă atenţi la o astfel de lume. Alţii dintre noi, care am fost mai norocoşi să avem părinţi mai generoşi, am luat contact şi cu lumea Disney şi personajele ei, însă definitiv am fost mesmerizaţi în momentul în care televiziunea naţională a hotărât să ne ofere "Sandy Belle". Poate pe unii i-a captivat, poate pe unii i-a lăsat indiferenţi, însă ne-a deschis orizontul, ne-a deschis o uşă spre o lume cu totul nouă, o lume a animaţiei, a desenelor animate cum le-am numit de-atunci şi până azi. A venit apoi peste noi un tăvălug de feerie animată, care ne-a molipsit şi ne-a făcut dependenţi de jumătatea aia de oră de pe TVR1, în care uitam complet de noi şi de lumea de-afară, şi stăteam cuminţi şi ambetaţi de vocea care făcea dublajul tuturor desenelor care au apărut la TVR. Şi au fost câteva... "Lacul lebedelor", "Ţestoasele Ninja", "Blackstar", "Macron 1", "Voltron", "Michel Vaillant", "Ştrumfii", "Captain Planet", "Cartea Cărţilor", "Nils Holgersson", "Sailor Moon", "Piraţii Apelor Negre", "Călăreţul singuratic", "Denver - ultimul dinozaur", "Bamse" şi poate atâtea altele de care mi-e greu acum să-mi aduc aminte. Dar lumea nu s-a oprit aici, cu astea ne-am desfătat cât ne permitea un singur program de seară, de o jumătate de oră, pe un singur canal TV. Însă, după un timp, parcă cineva ne-a ascultat rugăminţile şi ne-a văzut jinduirea, pentru că ne-a umplut de fericire oferindu-ne italienii şi Cartoon Network. Aşa le-am descoperit noi pe "Loonie Toons" (Buggs Bunny, Daffy Duck, Droopy, Road Runner etc), pe Hanna-Barbera (Tom&Jerry, Scooby Doo, Flintstones, Yogi, Addams Family, Johnny Quest, Popeye etc), pe "Batman" şi pe "Lupin", "Ochi di gatto", "Mila", "Oli e Benji", iar mai apoi ne-am uitat uimiţi şi puţin sceptici la început la unele precum "Dexter", "Johnny Bravo", "Powerpuff Girls", "Courage", "Ed, Edd and Eddy", "Samurai Jack", dar pe care mai apoi le-am îndrăgit la fel de mult. Desigur, că am aruncat un ochi şi la "The Simpsons", sau la filmele de animaţie pe care le-am putut găsi sau ni s-au putut arăta, precum "Albă ca Zapada", "Bambi", "Dumbo", "Ariel" sau alte Disney-uri. Însă, trunchiul si rădăciniile ne sunt bine fixate în amintirile şi impresiile lăsate de ceea ce ne-a "hrănit" TVR-ul şi imediat după, italienii şi Cartoon Network de început. Şi eu cred că, dincolo de moştenirea spirituală sau dincolo de modelatura în caracterul fiecăruia, meritul tuturor acestor desene este acela că ne face şi astăzi să ne ducem cu drag la un film de animaţie, că suntem sensibili la subiectul lor şi că au creat o generaţie întreagă de spectatori la "Ice Age", "Finding Nemo", "Shreck" şi de ce nu "South Park".

P.S. Recent mi-am dat seama că am facut o mare nedreptate animaţiei franţuzeşti, fiindcă am omis (fără să vreau) cel puţin două mari titluri de care sunt convins că ne amintim cu bucurie: "Asterix şi Obelix", şi bineînţeles "Pif & Hercule"!