Persoană vs personaj

De câteva zile a trecut în eternitate Peter Falk, cel care i-a dat viaţă şi contur personajului Columbo. Încercând să-i parcurg bogata istorie de peste 40 de ani a acestui personaj în mod special, nu am putut să nu remarc cât de întrepătrunsă devine cariera unui actor cu cea a unui anume personaj de care îşi leagă definitiv existenţa. Uneori par a se contopi deplin, parcă nemaiputând diferenţia când este Peter Falk şi când este Lt. Columbo.

Şi nu este singurul. O, da… Ce pepinieră bogată au fost unele roluri pentru anumiţi actori şi cum n-au mai putut în veci să se debaraseze de straiele anumitor personaje. Cred că ne-am putea întinde la nesfârşit exemplificând nume de actori sau roluri de care şi-au legat permanent destinul de-a lungul timpului, şn filme memorabile.

Iar, sincer, nu cred că există vreun dubiu că David Duchovny va scapa vreodată de stigmatul Agentului Mulder, oricâte roluri ar putea încerca el până la final. Aceste roluri au fost nu doar prea puternice şi prea personalizate, însă au fost asimilate emoţional mult prea profound pentru a deveni cu adevărat personaje la limita realităţii. La un anumit moment sunt convins că trăiam alături de aceşti actori fiecare episod de parcă era un reality show. Probabil toate calităţile excepţionale ale întregii echipe implicate în proiect au atins cote atât de sensibile, încât ne-au putut păcăli să credem că nu mai există linia aceea de demarcaţie între persoană şi personaj.

Dacă-l vedeţi pe Larry Hagman pe stradă, la benzinărie de exemplu, sic!, mâine, puteţi spune cu convingere că n-o să-l salutaţi pe numele de J.R.!?... De fapt, cred, pentru noi, aceste roluri sunt nişte haine de care aceşti oameni nu s-au mai dezbrăcat niciodată. Probabil, diferenţa între rolurile acestea şi cele care nu le marchează cariera inseparabil, se face prin această distincţie – a dezbrăcării de veşmintele rolului, a dezbrăcării de rol, pe care noi fie nu o mai percepem, fie pentru noi nu se mai petrece. În memoria noastră nu mai există Angela Lansbury asociată cu poza ei, ci atunci cand îi vedem chipul îi spunem simplu Jessica Fletcher, adică doamna din Verdict: crimă.

Este probabil acelasi lucru şi în cazul agentului Cooper din Twin Peaks, al Samanthei din Sex and the City, al lui Adrian Paul din Nemuritorul, al lui Seinfield din serialul lui, al lui Bundy din Familia Bundy; cum spuneam, ne putem întinde la nesfârşit până epuizăm serialele sau filmele şi vom vedea că unii au rămas captivi în personajul lor.

Alţii, ciudat, au scăpat din capcana asta, şi nu doar eu m-am întrebat de multe ori oare de ce?! De ce Clooney nu a rămas captiv în personajul lui din E.R.; de ce Stallone nu a rămas numai Rambo, sau numai Rocky; cum au scăpat atâtea generaţii de actori de pericolul damnării unui singur rol?! Multe râuri de critică avizată s-au scurs pe această temă, însă niciunul nu a adus viitura concluziei definitive. Poate pentru că unii actori s-au ferit de actoria de serial, în general numită drept actorie TV, dar tocmai cazul lui Clooney demontează contrariul acest precept. Alţii, poate s-au limitat numai la actoria TV, şi în mod strict doar la un singur proiect de amploare, adică cel care i-a consacrat, însă şi aici există cazul tocmai al lui J.R., care a fost protagonistul unui alt show de success inainte de Dallas (Ce vrăji a mai facut nevasta mea, Samantha), care s-a dovedit a fi irelevant. Alteori, unii actori au rămas marcaţi de rolul ce i-a consacrat, chiar dacă ulterior au avut nenumărate alte roluri chiar mai mari şi mai de avengură, cum este cazul lui Alan Alda, a.k.a. Benjamin Pierce din MASH… Pentru orice argument, fie calitativ, fie cantitativ, există tot atâtea contra-argumente care demontează orice postulat despre natura acestor stigmate.

Însă, pană la urmă, cui prodest, cum zic latinii. Mi-e greu să cred că în afară de câteva excepţii, poate discutabile, cum ar fi Benny Hill, aceste maşti imposibil de înlăturat au fost cu adevarat un blestem pentru purtătorii lor. Au beneficiat atât ei, cât şi noi, de pe urma acestui truc. Până la urmă fiecare câştigă – ei faima şi consacrarea care le-a sporit averea considerabil, iar noi ne-am îmbogăţit spiritual cu năluca unui prieten intim.