marți, 30 decembrie 2014

Lumea filmului (part 16) – Arte marțiale



Când discutam despre filmul de acțiune, am notat printre sub-genurile sale și filmele cu arte marțiale. Numai că, această categorie a evoluat către un gen propriu, de sine-stătător, ce necesită o abordare separată și detaliată. Caracteristica evidentă a genului este utilizarea scenelor cu lupte din paleta artelor marțiale, pe lângă majoritatea elementelor specifice filmului de acțiune, pe a cărui calapod este adesea proiectat. Însă accentul cade în principal asupra scenelor de luptă, adesea întregul film fiind doar o construcție secundară acestora.
Istoric vorbind, originile filmului cu arte marțiale trebuie să le căutăm în cinematografia din Hong Kong, în filmele asiatice produse în acea zonă în anii ’70. Exemplul clasic, de o popularitate enormă, este Drunken Master (1978), reprezentativ perioadei. Iar apoi, o dată cu apariția filmelor lui Bruce Lee, cinematografia din Hong Kong și cea a genului de arte marțiale intră într-o epocă de glorie ce a ținut până în anii ’90. Hollywood a preluat și exploatat genul cu o notorietate ce uneori a depășit-o pe cea a filmelor asiatice. Apoi, industrii de film din Asia sau din lumea întreagă au întrebuințat genul cu mai mult sau mai puțin succes, însă după anii 2000 genul în sine înregistrează o perioadă de declin, comparativ cu epoca lui de glorie.
Fiind un gen destul de răspândit și întrebuințat, a dezvoltat firește câteva subgenuri specifice. Cinematografia chinezească deosebește între două tipuri de filme cu arte marțiale: genul wuxia și genul kung fu. Wuxia sunt filme de epocă, ce se plasează în cadru istoric sau legendar, accentuând în egală măsură și narațiunea, nu doar luptele, de pildă Hero (2002). Pe de altă parte, genul kung fu este cel care aduce în prim plan artele marțiale și lasă povestea ca un fundal secundar, precum filmele lui Bruce Lee. O altă sub-categorie faimoasă a filmului de arte marțiale asiatic este filmul cu samurai, producția eminamente japoneză de gen, de exemplu The Sword of Doom (1966).
Concluzia față de filmul cu arte marțiale ar fi că, precum musical-urile de la Bollywood sau anime-urile japoneze, este un gen dezvoltat și specific cinematografiei asiatice, și genul care i-a adus cel mai mult prestigiu. Chiar dacă pare într-o perioadă mai puțin efervescentă în comparație cu epoca sa de aur, poate încăt să surprindă plăcut, să câștige audiențe considerabile sau să aibă un public fidel, mărturie stând producții precum Crouching Tiger, Hidden Dragon (200), Kung Fu Panda (2008), Ong Bak (2003) sau filmele cu Jet Li sau Jason Statham.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu