Sunt foarte circumspect cu
serialele pe care le urmăresc. Motiv pentru care mi se întâmplă adesea să nu
fiu în „trend” cu restul lumii, nefiind la curent cu evoluţia celor mai recente
producţii, cu câteva sporadice excepţii. Cred că îmi ajung degetele pentru a numi
câte seriale care erau de actualitate am urmărit vreodată. Şi nu are a face
nimic cu valoarea lor intrinsecă, sau cu subiectul abordat.
Eram încă puşti pe vremea când
rula la TV un serial numit „Vengeance Unlimited” (cu Michael Madsen). Aşteptam
cu deosebit interes fiecare episod; după care s-a terminat şi a dispărut aşa
cum a apărut, subit. Peste mulţi ani mi-a captivat atenţia un alt serial numit „Lie
to Me”. Dar, la fel, după ce abia mă familiarizasem cu el, a dispărut şi acesta
într-un mod similar, subit. Am înţeles ulterior că aşa, „pe nepusă masă”, a
fost anulat de către producători, „în coadă de peşte”. M-a încercat o
perplexitate similară, în ambele cazuri. O senzaţie de irosire şi inutilitate
greu de împărtăşit. Motiv pentru care m-am decis pe viitor să aştept mai întâi
să se desăvârşească o producţie şi abia apoi să-i confer atenţia cuvenită.
Cazurile evident nu sunt
singurele, nici primele, de bună-seamă nici ultimele. Dintre cele pe care le
cunosc, aş putea enumera mai multe, cu siguranţă fără a epuiza subiectul. „Arrested
Development”, „Deadwood”, „Jericho”, „Life on Mars” sau „Black Books” pe de-o
parte, precum şi „Futurama”, „Firefly”, „Veronica Mars”, „News Radio” sau „Twin
Peaks”, de cealată. Cu siguranţă cel puţin unul dintre ele l-aţi urmărit; dacă
nu, pe unele dintre ele chiar le recomand şi în forma lor neterminată. Şi cred
deci că nu sunt singurul pe care l-au năpădit simţăminte de perplexitate,
frustrare, dezamăgire sau chiar furie, atunci când un serial urmărit este
retezat în plin miez.
Evident, cazul serialelor nu este
singular. Fenomenul poate fi regăsit şi la nivel de film de lung metraj,
literatură, artă, muzică etc. Diferenţa specifică, însă, mi se pare că trebuie punctată.
Motivul pentru care un film (de pildă, „California Dreamin’”) sau o carte („Satyricon”),
o operă de artă, în general, rămân neterminate, este de regulă unul obiectiv -
influenţe ce nu ţin de voinţa unui autor. Ce vreau eu să evidenţiez este că, în
acele cazuri, produsul finit nu este niciodată livrat neterminat, autorul nu
livrează parţial până ce nu isprăveşte (o carte nu vede tiparul cu jumătate de
manuscris; un film nu intră în cinema pănă nu e editat, sau pe jumătate filmat;
un tablou nu e expus în galerie pe jumătate pictat; şi aşa mai departe). În
schimb, un serial este emis pe post înainte de a fi terminat, înainte de a se
şti măcar dacă are, sau cum arată, sfărşitul lui, înainte de a fi complet.
Aici am eu o mică dilemă etică.
Este în regulă să furnizezi unui public un produs în acest fel? Desigur, nimeni
nu va suferi traume drept consecinţă, nimeni nu poate reclama încălcarea
vreunui contract chiar informal între spectator şi furnizor, viaţa nu ni se va
schimba în rău sau în bine. Şi totuşi, este măcar responsabil din partea lor?!
Ceea ce împiedică o editură sau un cinema să refuze un produs incomplet sau
nefinit este imposibil de aplicat şi asupra unei televiziuni? Mie unul nu mi se
pare corect faţă de un consumator să-i oferi un produs incomplet, numai pentru
că el nu iese în stradă să protesteze sau nu te boicotează la rating, sau doar
pentru că el până la urmă îl consumă. Sunt convins că ar exista consumatori şi
pentru serii de cărţi neterminate, şi pentru filme ne-editate sau incomplet
filmate, la fel cum ar exista consumatori şi pentru bluze fără o mânecă sau
animale de companie fără un picior. Din perspectiva mea însă furnizorul este
abuziv – abuzează de naivitatea spectatorului şi reuşeşte să-i vândă chiar şi
un produs defect. Nu cred că ar fi în realitate mai mult de 5% din totalul de
privitori care s-ar supăra dacă televizinile ar fi obligate să difuzeze doar
seriale complete. Poate că viaţa noastră nu s-ar schimba în vreun fel din
pricina asta, dar ştiu sigur că cel puţin foarte mult timp irosit aiurea ar
putea fi refolosit mai bine.
Iar la final, conchid cu „cireaşa
de pe tort”, supremul exponent al celor argumentate mai sus, „escrocheria” cea
mai dibace, serialul care sfidează orice raţiune a sa de a fi, pentru că zic eu
este singurul care răstoarnă abordarea, în sensul că nu el se va termina subit,
ci mai degrabă viaţa spectatorilor care îl urmăresc – evident, este vorba de „Tânăr
şi neliniştit”, serialul veşnic!