Recurs la identitate

Am adesea senzaţia că pe noi, românii, în general ne stânjeneşte tot ce ne este propriu, autohton, specific. Ne jenează identitatea noastră de cele mai multe ori mai ceva ca nişte straie de lână purtate pe pielea goală. Ne este ruşine cu tot ce-i al nostru de parcă am fi nişte fete fecioare care-şi etalează lenjeria când o spală. Valorile, tradiţiile, obiceiurile, cultura, personalităţile, istoria, credinţele noastre proprii ne sfiim să le purtăm cu fală-n lume de parcă ne decad în ochii celorlalţi, ne dau un sentiment de înapoiere, un complex de inferioritate, de care zic că ar fi cazul să ne debarasăm, să ne maturizăm şi să înţelegem că o identitate numai acestea ţi-o pot conferi.
Concret, aplicat la domeniul cinematografiei, unde bat: după Revoluţie nu ţin minte să fi văzut vreun film făcut de noi despre momente de însemnătate din parcursul nostru istoric, nici ecranizări după autori clasici sau după capodopere ale literaturii autohtone, nici filme inspirate din miturile, credinţele, obiceiutile, tradiţiile noastre populare. Ne-am cam împidicat de momentul 1989 şi nu-l mai putem depăşi. Eu unul sunt sătul de filme despre Revoluţie sau comunism, aşa cum deja m-am săturat de filme despre nefericita viaţă din tranziţie.
De unde înverşunarea? Aud foarte des în jurul meu invective la adresa "imperialismului" american/occidental, la bombardamentul propagandistic pe care aceştia îl fac dinspre vest peste noi cu valorile, tradiţiile, istoria lor. Că deja Halloween sau Valentine's le cinstim mai cu sârg decât Marţişoarele sau Sfinţii neaoşi. Însă, mai de fiecare dată am replicat că vina pentru că puştimea de la noi ştie mai bine ce e 4 iulie decăt ce e 1 decembrie nu o poartă neapărat maşinăria de marketing hollywood-iană, ci este în mare vina noastră. Da, 99% a noastră. Educaţia le-o facem în dorul lelii, societatea nu le oferă niciun fel de repere sau modele, familia îi creşte fără tradiţii, iar cultura nu există ca să-i îndrume.
Câte filme ale noastre putem pune în contra partidă la viitura occidentală? Avem noroc că suntem o naţie creştină şi că, spre deosebire de Paşte, Crăciunul e unu pentru toţi, că alfel cred că împodobeam brazi şi ne îmbrăcam în crăciuniţe şi dacă eram taoişti. Fără să mai adaug cât de perpendiculare sunt filmele despre Crăciun cu Sărbătoarea în sine. Dar despre superficialitatea lor nu e locul discuţiei aici. Ideea la care mă întorc e alta: noi câte filme despre Crăciun am făcut, sau despre Dragobete, sau Mărţişor, sau Sânziene, sau Sf. Nicolae, sau Moş Ene, sau despre orice obicei-tradiţie-credinţe populare om mai avea noi?! Am făcut unu-două filme despre daci, unul despre Mihai Viteazu, Vlad Ţepeş, Ştefan, Horea, Bălcescu, Ecaterina Teodoroiu, Tudor, Regele Carol... Şi, gata, am epuizat toată istoria, subiectul nu mai prezintă interes? Avem Moromeţii, Ion, Padurea Spânzuraţilor, Ultima noapte..., Baltagul, adaptările după Caragiale, Harap-Alb, Amintirile lui Creangă, Moara cu noroc şi încă o mână, iar cu asta putem spune că am epuizat literatura şi capodoperele ei? O Ciuleandră, filmele cu Haiduci şi cu asta cam epuizăm cultura populară. Are sens să trecem în revistă câte filme se fac numai într-un singur an pe domeniile astea în afară?! Nu pretind aşa ceva, dar măcar de peste 20 de ani cred că măcar unul - de sămânţă - îşi găsea locul şi rostul.
Având datele de mai sus cred că este inutil să îi mai arătăm cu degetul pe "imperialişti" pentru sărăcia dinlăuntrul nostru. Nu suntem deloc singura ţară în care-şi exportă "chestiile". Diferenţa este că un neamţ sau un francez îşi cunoasc foarte bine identitatea şi nu rătăcesc prin pustiu încercând să şi-o regăsească de 20 de ani...

Titlu original sau neaoş?

The Young and the Restless... A ajuns la peste 10.000 de episoade, dar nu asta m-a fascinat pe mine mereu la filmuleţul ăsta (îi zic filmuleţ din motive personale), ci faptul că de atâţia ani încă mă distrez de fiecare dată când îl văd la TV tradus "Tânăr şi neliniştit". Recunosc că nu am atestat de traducător, recunosc că nici măcar nu am studii de specialitate în limbi străine, însă recunosc că am întrebat înainte să spun asta: traducerea corectă nu e cea de mai sus, de fapt este ceva de genul "cei tineri şi cel neliniştit"...

Într-adevăr, cam mult dichis, pretenţii mult prea exagerate, ar putea spune unii, până la urmă traducerea sună foarte bine, s-a impus, s-a transformat într-un adevărat brand în sine, cel care i l-a inventat cred că e mândru de treaba pe care a făcut-o şi mi-ar argumenta în fel şi chip că e o traducere reuşită, ba chiar corectă. Şi pe bună dreptate, nu este poate nici pe departe cea mai nefericită traducere a unui titlu de film distribuit în audio-vizualul de la noi, iar argumentele semantice sunt poate cele mai puţin relevante sau demne de luat în seamă când vine vorba de capacitatea de a traduce cu succes un titlu de film străin.

Am stat şi am meditat îndelung la problema traducerii titlurilor atunci când se pregăteşte difuzarea lor către publicul autohton. Am avut două nelămuriri: 1. cine este implicat în acest proces şi 2. dacă este de dorit traducerea titlului original? Pot să spun încă de la început că nu am putut găsi răspunsuri satisfăcătoare niciuneia dintre întrebări, aşa că dacă nu vă interesează o discuţie pur speculativă în continuare, ceea ce o să urmeze s-ar putea dovedi plictisitor...

Să le luam pe rând. Cine, ce, cum? Legislaţia zice în felul următor: documentaţia pentru înregistrarea unui film la registrul cinematografiei o pregăteşte distribuitorul, acesta fiind de asemenea şi cel care stabileşte titlul filmului (fie îl păstrează pe cel original, fie sub alt titlu). Asta pentru mine explică multe, deoarece se pare că distribuitorul este responsabil de titlul sub care acel film va fi difuzat în cinema, TV sau DVD etc., în spaţiul comercial românesc. Nu cred că are sens să ne întindem la inşiruirea atâtor exemple de rateuri în ce priveşte titluri adaptate sau traduse neinspirat când vine vorba de filmele care-au pătruns în circulaţie.

Mai interesantă mi s-ar părea o discuţie pe tema necesităţii traducerii sau schimbării titlurilor unei producţii străine atunci când aceasta se difuzează publicului român. Aici e greu, subiectul e pătimaş. Filmul e doar o ultimă sau recentă adăugire la un mai lung şir de manifestări culturale care trec prin aceeaşi soartă: cărţi, tablouri, statui, piese de teatru, opere, poveşti, melodii, poezii şi aşa mai departe... Titlurile lor au fost din totdauna traduse sau adaptate pentru publicul interesat. Mie unul mi se pare că se pierde mult din esenţă prin traducere şi un exemplu interesant e Wo hu cang long (2000), tradus mot à mot drept "Crouching Tiger, Hidden Dragon", iar în romînă "Tigru şi Dragon". Dar, din nou, asta ţine de subtilităţi semantice rafinate şi toată lumea o să considere că sunt prea exigent. Problemele apar când Children of Men (2006) este distribuit drept "Copiii Tatălui" (cu majusculă Tatălui) - aici frizăm prostia, dacă e să-mi exprim o părere libertină.

Cert e un lucru: cei care se ocupă de treaba asta nu dau dovadă întotdeauna de cea mai competentă sau avizată traducere posibilă, ba din contră, par amatori în cel mai bun caz. Nu am reuşit să descopăr dacă producătorii unui film au vreun cuvânt în privinţa titlurilor sub care acestea vor fi distribuite oriunde în lume, dacă marketing-ul lor are în vedere şi aspectul ăsta, sau se oferă un titlu alternativ de circulaţie internaţională şi restul se descurcă la nivel local? Există oare studii făcute pe acest subiect, cât de mult sunt influenţaţi spectatorii de titlul unui film, cât de mult succes ar avea cu alt titlu decât cel oficial, sau dacă ar fi scăzut încasările în cazul în care ar fi fost distribuit doar cu titlul original? Pentru că dacă e irelevant, nu văd de ce se mai agită, iar dacă e relevant, nu înţeleg de ce nu folosesc oameni mai competenţi?!...

Brand – Logo – Siglă

Dacă citim rândurile astea, înseamnă că suntem consumatori de film, iar dacă filmele sunt produse cu care ne delectăm timpul liber, atunci probabil că mai mergem (unii rar, alţii mai des) şi la cinema, iar dacă vizionăm filme la cinema cu siguranţă nu am ratat genericul de început al filmelor respective. De câte ori am văzut logo-urile cu care se afişează marile studiouri înainte de începutul filmulu fără a ne pune întrebarea care e povestea din spatele lor?... Cum îl cheamă pe leul de la MGM, cum se numeşte muntele de la Paramount, ce e statuia de la Columbia etc.?...

Am să discut numai despre cele mai celebre, cele pe care cu siguranţă le cunoaştem cel mai bine şi pe care probabil următoarea dată când ne aşezăm pe scaun la film le vom recunoaşte. În ceea ce priveşte marile companii (studiouri), avem două categorii: granzii şi restul lumii, ca să folosesc termeni accesibili. In prima categorie îi avem pe 20th Centurz Fox, RKO Pictures, Paramount Pictures, Warner Brothers, Metro-Goldwyn-Mayer, Universal Pictures, Columbia Pictures şi United Artists. Apoi, Touchstone, Jerry Bruckheimer, Walt Disney, TriStar şi alţii intră in cealaltă categorie, deşi e discutabilă anvergura lor.

Şi totuşi, de câte ori v-aţi pus întrebarea de la ce vine Metro-Goldwyn-Mayer, de pildă? Sincer, eu cred că adesea, numai că, filmul respectiv începea imediat după aceea şi uitam complet de întrebare. Pe mine însă m-a neliniştit curiozitatea şi ulterior. Aşa că, pentru cei care au nişte întrebări fără răspuns, mă străduiesc să ofer câteva.

Prefer să le luăm în ordine inversă, începând cu categoria a doua, şi să incheiem cu greii, „the Majors”, cum i-a numit revista Vanity. Şi vom exemplifica grafic, pentru o mai bună înţelegere. Aşadar, de exemplu să zicem Jerry Bruckheimer. Pare un adevărat mister – nimeni nu prea ştie sau nu dă o informaţie clară pentru care J.B. a ales neapărat acest design. Cu toţii ştim despre ce e vorba: un drum pustiu, într-o atmosferă de crepuscul, şi un copat ameninţat de o furtună urmează a fi trăznit în plin. Am studiat istoria acestui logo şi nu am desluşit mare lucru. El apare în 1996 pentru prima dată la filmul Con-Air. Înainte însă de acest logo J.B. producea filme împreună cu Don Simpson, iar logo-ul celor doi însuma forţa impresionantă a două fulgere concentrate într-un punct, care logic vrea să ne spună că cei doi îşi descarcă energia creatoare în respectivul proiect. Ulterior nu mai avem decât un singur fulger care loveşte un copac... Multe înţelesuri, dar nimic concret...

 

 

Am început cu acest logo pentru că este cel mai enigmatic. Şi dacă v-am stârnit curiozitatea, să trecem la ceva mai accesibil. Ca de pildă Walt Disney Pictures. Logo-ul companiei a evoluat de-a lungul timpului iar ceea ce se vede astăzi reprezintă fie o variantă stilizată, fie o imagine de sărbătoare, a celebrului Castel Disney din centrul parcului lor tematic. I se mai spune şi Castelul Cenuşăresei şi are ca inspiraţie un număr mare de castele adevărate, precum şi câteva din filme de animaţie de gen.

 

 

Un alt celebru studio care şi-a transformat logo-ul în reper cultural este TriStar Pictures. Pegasul neschimbat al celor de la TriStar este uşor de recunoscut. Calul care a reprezentat modelul iniţial pentru acest logo era un pur sânge arab pe nume TNT Debut şi modelele schiţate sau animate ulterioare l-au folosit drept şablon. Nu există o explicaţie oficială pentru care acest simbol a fost folosit, însă poate avea legătură cu zeitatea greacă despre care se ştie că produce un izvor din orice atinge, precum şi că ar fi purtătorul fulgerului lui Zeus.

Să avansăm în sfârşit spre liga celor mari. Desigur, poate părea curios că numele RKO Pictures apare printre ei, deşi multora nu le spune nimic. Într-adevăr, această companie îşi încheie activitatea de producţie la finele anilor 1950, după ce magnatul Howard Hughes o duce spre faliment. Înainte însă de această dată era în prima ligă a studiorilor de producţie americane şi cu siguranţă o treime din marile filme clasice le veţi regăsi în lista lor. Au însă un logo faimos pe care cinefilii obişnuiţi cu filme de epocă îl recunosc uşor: globul pamântesc cu o uriaşă antenă radio (Tesla) care emite. 

 

Universal Pictures şi Warner Brothers nu prezintă un caz aparte. Pământul văzut din spaţiiu este folosit cu precădere de Universal, iar sigla WB este arhi-cunoscută. Ce este mai puţin cunoscut ar fi că Warner Bros. este compus din patru fraţi: Jack, Harry, Albert şi Sam.

Nici despre 20th Century Fox nu putem spune prea multe lucruri în ceea ce priveste design-ul, decât că, dacă vom fi atenţi la filme mai vechi, uneori cifra 0 este puţin nefirească. Cu siguranţă însă marca distinctă a lor rămâne melodia ce acompaniază imaginea, celebra fanfară imposibil de confundat. Şi încă ceva – deşi există multe speculaţii pe tema asta, FOX nu e un acronim sau simbol, ci este pur şi simplu numele fondatorului companiei, William Fox, care şi-a contopit compania proprie cu Twentieth Century Pictures.

Intrând în categoria mărcilor uşor de recunoscut şi imprimate adânc în memoria colectivă a cinefililor, ne vine repede în minte exemplul celor de la Paramount Pictures, cu superbul lor pisc golaş, parcă prea perfect ca să fie adevărat. Trebuie spus din start că acest logo este cel mai longeviv din istoria cinematografiei şi că încă nu s-a lămurit controversa asupra adevăratului vârf montan care a inspirat imaginea idilică. Patru ipoteze revendică până acum paternitatea: vârful Ben Lomond din Utah, deoarece pare să fi fost inspiraţia pentru autorul acestui logo – W.W. Hodkinson – originar din Utah; apoi vârful Artesonraju din Peru, pentru asemănarea izbitoare; alţii spun că partea dinspre Italia a muntelui Monviso ar fi fost sursa; în fine, şi vârful Pfeifferhorn tot din Utah este adesea considerat responsabil pentru design – se mai numeşte şi micul Matterhorn, pentru asemănarea sa cu vestitul pisc. În ce priveşte numărul de stele, acesta variază de-a lungul timpului, dar cu precădere vom găsi 22.

Columbia Pictures este probabil la fel de notorie în rândul spectatorilor precum Fox sau Paramaount. Însă, dacă pentru americani numele de Columbia are rezonaţe extrem de familiare, pentru noi nu este la fel de evident. De câte ori veţi auzi temenul de Columbia trebuie să înţelegeţi că provine de la Cristofor Columb şi reprezintă o personificare a Americii (cu precădere, personificarea Statelor Unite). În design-ul celor de la Columbia Pictures ea apare purând o torţă într-o mână şi înveşmântată cu drapelul SUA. De-a lungul timpului a suferit cinci modificări majore de concept, însă din 1992 se foloseşte modelul actual.

 

De departe însă cel mai celebru logo din istoria cinematografiei mi se pare a fi leul de la MGM. Aici avem de lămurit două lucruri: numele Metro-Goldwyn-Mayer, iar apoi mascota companiei. În 1924 este înfiinţată această companie de către Marcus Loew prin cumpărarea şi fuzionarea a trei mari studiouri de producţie: Metro Pictures, Goldwyn Pictures Corp. şi Louis B. Mayer Pictures. Odată cu apariţia noii companii, apare şi celebrul logo, însă de-a lungul timpului au fost folosiţi cinci lei diferiţi pentru siglă: primul a fost Slats, apoi Jackie, Coffee, Tanner (folosit timpt de 22 de ani), George, iar ultimul a fost Leo (cum altfel!), care apare prin 1957.  

Şi pentru încheiere, uitaţi-vă în jurul leului şi veţi găsi sloganul Ars Gratia Artis. În traducere din latină înseamnă Artă de Dragul Artei, iar expresia latină este doar o variantă a sintagmei L’art pour l’art, un celebru crez boemian al artiştilor secolului XIX atribuit lui Théophile Gautier care propune o adevărată revoluţie în felul în care ne raportăm la artă în sine.