Lumea filmului (part 4) - Ficţiune

După ce ne-am dat în jurul cozii vorbind ba despre documentare, ba despre nișe ale cinematografiei lăturalnice, ar fi cazul să intrăm în subiect și să analizăm miezul problemei – filmul de ficțiune. Cu sunet sau fără, color sau nu, de scurt sau lung metraj, imediat după ce potențialul artistic al cinematografului este sesizat și însușit de pionieri ai artei avem de-a face cu o explozie de producții care se clasifică involuntar în diverse genuri. Mai întâi se delimitează concret între filmul de sine stătător, care evocă o poveste în strict timpul propus, și apoi filmul serial, care își fragmentează narațiunea în filme succesive închegate de un numitor comun.

Evident, nu despre serial sau serii îmi propun să detaliez în continuare. Despre toate acestea într-un episod ulterior. În schimb, filmul de sine stătător necesită o atenție deosebită.

La începuturi, toată lumea făcea filme fără să le trieze în genuri diferite. Uneori am senzația că la începuturi filmele nu prea putea fi etichetate simplist pe categorii, fiind adesea compuse din diverse elemente specifice mai multor genuri și întregul nu suficient de marcat de o anume categorie anume pentru a-l putea încadra riguros. Filme fantastice/SF de început conțineau elemente de comedie, sau de animație; filme cu gangsteri adesea înclinau spre film noir; comediile puteau avea elemente de western, musical sau dramă; filmele horror puteau avea elemente de SF sau se film experimental – toate acestea deoarece producătorii lor încă nu erau conștienți de existența unor genuri distincte și nici genurile încă nu se definiseră de la sine.

Putem însă preciza fără reținere că unele genuri au apărut de la începuturi, altele au avut nevoie de o evoluție ulterioară pentru a se concretiza. Cum spuneam, imediat după apariția cinematografiei ca artă a filmului, apar primele filme de gen – documentarul, filmul pentru adulți, filmul SF, comediile, drama, filmul de groază. Este și normal, acestea practic sunt ca o paletă de simțuri gustative, cum e dulce, acru sau sărat – cam acestea sunt genurile care revendică o reacție antrenată și participativă de bază: plăcerea de aprivi imagini doar de dragul privirii (sau informativ), plăcerea de a privi imagini ireale de dragul a vedea ceea ce era doar posibil de imaginat, plăcerea de a privi ceea de era interzis privirii, plăcerea de aprivi pentru distracție și a te simți bine, plăcerea de a privi ceva ce îți oferă o plăcere intelectuală și plăcerea de a privi ceva ce te tulbură. Tot ceea ce a apărut ulterior este doar delimitat stilistic, la această listă elementară nu s-a mai adăugat nimic, așa cum simțurilor nu le mai putem încă adăuga niciunul.

Oricât am blama industria de film americană, de fapt tocmai ideea că a luat o creație artistică și a industrializat-o ca pe o fabrică proletară, nu putem să-i ignorăm un mare merit: acela că, deși peste tot în lume aceleași genuri de film erau deja întrebuințate și explorate, Hollywood-ul le-a adăugat stilistic câteva ulterioare fără de care cinematografia poate că astăzi aproape că n-ar fi. Genul western, musical, gangster și filmul noir sunt mărci specifice cineaștilor de peste Ocean. Am putea dezbate la nesfărșit alte câteva exemple, dar mai departe de acestea opiniile sunt mereu împărțite și taberele prea împătimite. Mă întreb oare totuşi dacă filmul de animație s-ar fi dezvoltat într-un gen aparte fără Disney, dacă melodrama ar fi evoluat într-un gen luat în serios de critica de specialitate fără Douglas Sirk, dacă genul epic ar fi apărut fără contribuția lui Griffith, dacă blockbuster-ele care acum țin topul la box office ar fi luat o amploare într-atât încăt să se transforme în gen distinct fără Spielberg? Invitația către răspunsuri e menită nu să rezolve chestiunea, ci să intrige curioșii. Iar ca să întind coarda întru totul, mă aventurez chiar să mă întreb dacă oare filmul de acțiune ca gen nu este tot o marcă patentată de studiourile americane de producție!?

Trăgând linie și privind enumerarea de până acum per ansamblu observâm că aproape epuizăm genurile majore ale creației filmului de ficțiune. Filmul experimental și filmul de autor (auteur) ar mai fi singurele categorii absente din lista de mențiuni. Câteva vorbe despre toate acestea şi fiecare în parte cred că merită atenția. [Va urma]