Lumea filmului (part 18) – Experimental

Deși per ansamblu am putea spune că am epuizat analiza genurilor stilistice ale creației cinematografice, nu putem afirma totuși că am isprăvit cu lumea filmului. Dincolo de încadrări stilistice, sau tehnice, dincolo de genuri ale filmului, mai există niște clasificări despre care se impune a vorbi, înainte de a putea considera expunerea exhaustivă. Acestea țin mai degrabă de tipuri sau stiluri cinematografice, decât de genuri ale filmului. Astfel, avem în vedere filmul experimental, filmul cult și filmul de artă. Câteva noțiuni despre fiecare în parte vor fi edificatoare.

Filmul experimental, în fapt, un adevărat cinema experimental, ține de un anume tip de cinematografie care presupune un amestec de diverse arte vizuale și film. De bună seamă, este un tip de cinema provenit din filmul de avant-gardă și cel independent de la începuturile Secolului XX. Caracterizat adesea prin lipsa unei narațiuni liniare, tehnici sau subiecte abstracte, buget redus sau cu finanțare independentă, cu elemente de artă contemporană, ne-convențional,controversat sau provocator, realizat de diverși artiști care activează și în alte domenii ale artei, sau folosit ca mediu de expresie a creativității artistice a unor cineaști specifici, aproape întotdeauna dedicați categoriei și feriți de cinematografia mainstream. Scopul final al producătorilor de film experimental ar fi acela de a împinge privitorii, consumatorii de cinema, către o relație mai intimă, mai personală și mai conștientizată cu filmul.

Din punct de vedere istoric, îi identificăm originile în avant-garda artistică a anilor ’20 din Europa, alături de efervescența curentelor artistice manifestate în diverse domenii ale culturii. Apoi, o dată cu maturizarea cinematografiei și a industriei de film, avem de-a face cu apariția unor cineaști nesatisfăcuți de exprimarea artistică a cinematografiei mainstream de peste Ocean, ceea ce duce la o avant-gardă americană de producție proprie, care preia și transmite mai departe curentele sau influențele celei europene. Acest apogeu se întinde până în anii ’60, după care cinematografia în sine intră într-o etapă mai puțin constantă și productivă, filmul experimental suferind varii transformări stilistice notabile. Apoi, filmul experimental s-a politizat, s-a constituit ca unealtă de propagandă pentru diferite curente sau mișcări artistice și sociale, cu toate acestea însă i-a fost într-un final recunoscută valoarea și rostul în formarea și dezvoltarea artei cinematografice, iar critica i-a conferit un loc privilegiat în preferințele sale.

Influența cinema-ului experimental poate fi găsită în varii producții de film, însă nu numai. Filmul experimental este considerat o influență semnificativă la dezvoltarea videoclipurilor muzicale sau a spoturilor de publicitate, de pildă. Iar când vorbim de filmul experimental, foarte rar putem pronunța titluri de referință, precum în cazul genurilor artisitice, pentru că aici avem de-a face cu cineaștii, în primul rând, și cu producțiile lor per ansamblu, în al doilea rând. Printre favoriți aș enumera Jonas Mekas, Dziga Vertov, Luis Buñuel, Maya Deren, Kenneth Anger, Andy Warhol, David Lynch, Jean Cocteau, Gus Van Sant și mulți alții...