vineri, 26 octombrie 2012

Recurs la identitate

Am adesea senzaţia că pe noi, românii, în general ne stânjeneşte tot ce ne este propriu, autohton, specific. Ne jenează identitatea noastră de cele mai multe ori mai ceva ca nişte straie de lână purtate pe pielea goală. Ne este ruşine cu tot ce-i al nostru de parcă am fi nişte fete fecioare care-şi etalează lenjeria când o spală. Valorile, tradiţiile, obiceiurile, cultura, personalităţile, istoria, credinţele noastre proprii ne sfiim să le purtăm cu fală-n lume de parcă ne decad în ochii celorlalţi, ne dau un sentiment de înapoiere, un complex de inferioritate, de care zic că ar fi cazul să ne debarasăm, să ne maturizăm şi să înţelegem că o identitate numai acestea ţi-o pot conferi.
Concret, aplicat la domeniul cinematografiei, unde bat: după Revoluţie nu ţin minte să fi văzut vreun film făcut de noi despre momente de însemnătate din parcursul nostru istoric, nici ecranizări după autori clasici sau după capodopere ale literaturii autohtone, nici filme inspirate din miturile, credinţele, obiceiutile, tradiţiile noastre populare. Ne-am cam împidicat de momentul 1989 şi nu-l mai putem depăşi. Eu unul sunt sătul de filme despre Revoluţie sau comunism, aşa cum deja m-am săturat de filme despre nefericita viaţă din tranziţie.
De unde înverşunarea? Aud foarte des în jurul meu invective la adresa "imperialismului" american/occidental, la bombardamentul propagandistic pe care aceştia îl fac dinspre vest peste noi cu valorile, tradiţiile, istoria lor. Că deja Halloween sau Valentine's le cinstim mai cu sârg decât Marţişoarele sau Sfinţii neaoşi. Însă, mai de fiecare dată am replicat că vina pentru că puştimea de la noi ştie mai bine ce e 4 iulie decăt ce e 1 decembrie nu o poartă neapărat maşinăria de marketing hollywood-iană, ci este în mare vina noastră. Da, 99% a noastră. Educaţia le-o facem în dorul lelii, societatea nu le oferă niciun fel de repere sau modele, familia îi creşte fără tradiţii, iar cultura nu există ca să-i îndrume.
Câte filme ale noastre putem pune în contra partidă la viitura occidentală? Avem noroc că suntem o naţie creştină şi că, spre deosebire de Paşte, Crăciunul e unu pentru toţi, că alfel cred că împodobeam brazi şi ne îmbrăcam în crăciuniţe şi dacă eram taoişti. Fără să mai adaug cât de perpendiculare sunt filmele despre Crăciun cu Sărbătoarea în sine. Dar despre superficialitatea lor nu e locul discuţiei aici. Ideea la care mă întorc e alta: noi câte filme despre Crăciun am făcut, sau despre Dragobete, sau Mărţişor, sau Sânziene, sau Sf. Nicolae, sau Moş Ene, sau despre orice obicei-tradiţie-credinţe populare om mai avea noi?! Am făcut unu-două filme despre daci, unul despre Mihai Viteazu, Vlad Ţepeş, Ştefan, Horea, Bălcescu, Ecaterina Teodoroiu, Tudor, Regele Carol... Şi, gata, am epuizat toată istoria, subiectul nu mai prezintă interes? Avem Moromeţii, Ion, Padurea Spânzuraţilor, Ultima noapte..., Baltagul, adaptările după Caragiale, Harap-Alb, Amintirile lui Creangă, Moara cu noroc şi încă o mână, iar cu asta putem spune că am epuizat literatura şi capodoperele ei? O Ciuleandră, filmele cu Haiduci şi cu asta cam epuizăm cultura populară. Are sens să trecem în revistă câte filme se fac numai într-un singur an pe domeniile astea în afară?! Nu pretind aşa ceva, dar măcar de peste 20 de ani cred că măcar unul - de sămânţă - îşi găsea locul şi rostul.
Având datele de mai sus cred că este inutil să îi mai arătăm cu degetul pe "imperialişti" pentru sărăcia dinlăuntrul nostru. Nu suntem deloc singura ţară în care-şi exportă "chestiile". Diferenţa este că un neamţ sau un francez îşi cunoasc foarte bine identitatea şi nu rătăcesc prin pustiu încercând să şi-o regăsească de 20 de ani...

Un comentariu:

  1. Cosmine, comunistii mizau pe mandria nationala ca sa aibe audienta si adepti. Nu ca era rau. Dupa '89 am dat mandria nationala pe comercialul american. Mamaliga noastra s-a transformat brusc in Coca cola.

    RăspundețiȘtergere