Lumea filmului (part 12) – Horror

Celălalt gen artistic despre care spuneam că întrebuințează emoțiile publicului pentru a-i provoca o impresie puternică este genul horror, responsabil cu provocarea de răspunusi emoționale negative din partea privitorului. La noi, acest gen este cunoscut ca film de groază, deoarece cuvântul reflectă fidel senzația pe care cinematografia horror urmărește să o provoace: groaza, spaima, frica. Iar, ca principiu, genul filmului de groază include de fapt toate celelate categorii cunoscute sau asociate cu acesta – horror, thriller, monster, zombie.

Originea genului este indubitabil în literatură, sursa din care cineaștii timpurii ai genului s-au inspirat pentru a ecraniza ceea ce până atunci își puteau doar imagina. Subiectele predilecte ale genului sunt coșmarurile, fricile, fobiile, groaza spectatorilor și în deosebi necunoscutul. De regulă presupune interferența unui element supranatural malefic (personaj, siutație sau forță) cu planul real, cotidian. De pildă: fantome, extratereștri, vampiri, vârcolaci, demoni, fiare sălbatice, strigoi, vrăjitoare, monștri, zombie, canibali sau criminali, cu condiția de a respecta anterioara mențiune – aceea de a implica un element malefic ce terorizează situații sau persoane obișnuite.

Jocul de-a teroarea, de-a înficoșatul, de-a îngrozirea, este vechi de când filmul. Istoria lui este mai mult sau mai puțin liniară, delimitându-se în perioade marcate de mijloacele tehnice specifice momentului. Mențiunea specială este a apariției elemntului de suspans, o dată cu cinematografia lui Hitchcock, care va potența și va da o dimensiune nouă senzațiilor trăite de public, augmentând trăirile acestuia oferindu-i timp să poată anticipa emoția negativă puternică ce o va exerimenta la momentul terminus. Așa se naște thriller-ul, un gen anume de film care se joacă strict cu această capacitate de anticipație și care o exploateză la maximum.

În loc să ne perindăm prin toată istoria genului, prefer să ne oprim asupa câtorva exemple notabile și să lăsăm la latitudinea consumatorului de gen plăcerea de a explora pe mai departe. Pentru că trebuie spus, acest gen este unul cu public propriu, cei care nu gustă sau nu apreciază emoțiile provocate de acesta, preferă să-l evite și nu-i acordă atenție indiferent de subiect sau protagoniști. Așadar, iată câteva exemple concrete:

The Thing (1982), The Shining (1980), The Exorcist (1973) – unul dintre filmele adesea considerate cele mai reușite ale genului de până acum, Psycho (1960) – filmul clasic de căpătâi al genului, Jaws (1975) – thriller-ul prin definișie și filmul care a propulsat un gen distinct (blockbuster-ul), The Texas Chain Saw Massacre (1974), The Silence of the Lambs (1991), Saw (2004) sau Nosferatu (1922).