Lumea filmului (part 10) – Expresionism

Atunci când curentul expresionist este asociat cu cinematografia, asocierea implică automat și epitetul german, pentru că lumea întreagă recunoaște legătura inseparabilă a mișcării expresioniste în film cu patria lui natală – Germania. Nevoia a fost, ca de atâtea ori, motorul din spatele progresului. Izolarea în care Germania se afla datorită Primului Război Mondial, precum și interzicerea de către Guvern a importului de film străin, împinge industria germană către o explozie efervesectă de producție autohtonă care să răspundă cererii publicului anilor ’20.

Astfel, pentru a compensa lipsa fondurilor pentru decoruri sau locații de filmare, precum și din nevoia de a ecraniza subiecte abstracte, intelectuale, care nu aveau nevoie de un cadru convențional, producătorii acestor filme au recurs la inovații specifice în crearea decorului sau atmosferei din producțiile lor. Ca urmare, regăsim în acest gen de film platouri de filmare fantastice, fantezii geometrice veritabile, uneori pictate sau vopsite manual, alteori obținute prin jocuri de lumini și umbre. După cum spuneam, aceste decoruri se sincronizau perfect cu temele propuse de aceste filme, cel mai adesea ilustrând nebunia, isteria, deziluzia, frământările intelectuale. Era, evident, o reacție directă la fimul realist, o opțiune clară a cineaștilor de a se concentra pe introspecție, mai degrabă de cât pe realități imediate, de suprafață.

Desigur, un astfel de curent, așa cum se întâmplă în situații similare, nu durează, are o existență de scurtă durată, fiind o luare de poziție extremistă în genurile filmului și care își pierde vigoarea în scurt timp. Cu toate acestea, influența ideilor critice sau artistice care au impresionat publicul sau cineaștii de mai târziu sunt de netăgăduit, pentru că le-a furnizat o perspectivă nouă în privința mijloacelor de expresie artistică, nenumărate, dar accesibile regizorului în cadrul procesului de producție. Atmosfera sugerată de aceste filme va rămâne în mințile celor din industria de film pe mai departe, și va fi întrebuințată ulterior pentru a fi încorporată în alte genuri artistice, precum horror sau noir.

De la Hitchcock până la Woody Allen, cineaști de-a lungul timpului au recunoscut influența pe care filmul expresionist fără sonor al Germaniei acelor ani le-a avut asupra carierei lor, asupra perspectivei artistice din filmele lor. Și nu e deloc surprinzător, aceste filme erau mult înaintea vremii lor din multe puncte de vedere, iar pentru referințe concrete vă îndrum numai către câteva, edificatoare, deși oferta e înzecit mai mare: The Cabinet of Dr. Caligari (1920), The Golem (1920), Nosferatu (1922), The Last Laugh (1924), Metropolis (1927) sau M (1931).