duminică, 28 decembrie 2014

Lumea filmului (part 9) – Auteur



Acum, după ce am epuizat genurile marcă proprie industriei americane, să ne îndreptăm atenţia către celelalte minunate expresii artistice care de-a lungul timpului au încântat publicul general sau fanii fiecăreia în parte. Frumos din partea mea ar fi să mă uit puţin şi către alte industrii sau izvoare de creativitate cinematografică şi să vedem dacă putem identifica genuri specifice, proprii, mărci indiscutabile ale cinema-ului respectiv.
Nu trebuie să cauţi mult pentru a descoperi că anumite genuri de film se leagă inseparabil de o zonă geografică anume unde au făcut carieră şi care le revendică pe bună dreptate paternitatea. Filmul auteur (de autor) este musai revendicat de cinematografia franceză; cel expresionist este indubitabil caracteristic cinematografiei germane; cel neo-realist nu poate fi decât italienesc; comedia neagră este cu siguranţă britanică; iar filmul cu arte marţiale este de-a pururi specific cinematografiei asiatice.
Fără să ne batem prea mult capul cu o ordine în care aceste genuri ar trebui considerate, cel mai important este să le abordăm și să le acordăm atenția cuvenită. Am să mă opresc total aleatoriu asupra unui gen aparte, de cotitură în istoria filmului și fără de care povestea filmului n-ar fi avut parte de un punct culminant. Evident, nu poate fi vorba decât de filmul ”auteur”, apărut dincoace de Ocean, în cinematografia franceză. După judecata mea, totul i se datorează cineastului Henri Langlois, cel care are strălucita idee de a salva filmele vechi de la distrugere, a le conserva și a le proiecta în cadrul unei Cinemateci, pentru ca cei care studiază filmul să poată să-i cunoască și istoricul. Aici, la Cinemateca lui, marii critici și cineaști ai anilor ’50, vor studia și își vor plăsmui ideile.
Anul 1954 este considerat anul nașterii teoriei criticii de film numită ”auteur”, adică de autor. Iar părintele acesti teorii este cineastul francez François Truffaut, cel care dezvoltă și promovează această teorie alături de alți critici cu ajutorul revistei Cahiers du Cinéma. Iar toată această teorie va fi ulterior responsabilă de crearea unui val unic în cinematografia lumii, cunoscut sub numele de La Nouvelle Vague, noul val de film francez.
În fapt, ce anume presupune filmul de autor, care era ideea din spatele acestei teorii ”auteur”? Concret, înseamnă că filmul trebuie să reprezinte viziunea personală a creativității regizorului, ca și cum acesta ar fi principalul autor (auteur) al acestuia, iar camera de filmare ar fi folosită precum scriitorul își foloseșe penița, camera să fie instrumentul prin care regizorul își exprimă creativitatea. În contra-partidă cu industriile de film existente deja la acea vreme, în special ca reacție la super-industria de film american, această teorie impune ca vocea regizorului să răzbată distinctiv din montajul filmului și să fie ușor identificabilă de către public.
E foarte probabil ca, la auzul acestor cuvinte, mulți să aibă senzația că le spunem ceea ce era evident, însă asta numai pentru că așa suntem astăzi obișnuiți să privim filmul, deoarece influența acestor idei a fost atât de profundă, de un impact atât de mare, încât filmul de după regizorii Noului Val francez nu a mai fost niciodată la fel ca până atunci. Rolul regizorului a fost redefinit și asumat aproape peste tot și aproape întotdeauna de atunci încolo. Inclusiv legislația europeană de azi consideră regizorul autorul, sau co-autorul, de drept al filmului.
Pentru cei care au lansat teoria filmului de autor, inspirația au găsit-o în filmele unor figuri absolute care întruchipează trăsăturile unui adevărat autor: Akira Kurosawa, Satyajit Ray, Alfred Hitchcock, Howard Hawks sau Jean Renoir. Desigur, lista e una nemilos de incompletă, Max Ophüls, Jacques Tati, Robert Bresson, Charlie Chaplin sau Orson Welles pot s-o completeze, însă chiar și așa am fi încă departe de a epuiza măcar numele cele mai cunoscute. Pot doar să enumăr câțiva dintre preferații mei, în afara celor deja menționați: Andrei Tarkovsky, Michelangelo Antonioni, Luis Buñuel, Federico Fellini, Ingmar Bergman, Stanley Kubrick, Hayao Miyazaki sau Fritz Lang.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu